camerabebelusului.ro
mamici celebre C
Sfatul Spe4
Eu am nascut în Spania intr-un spital din Madrid. Pe durata sarcinii am avut programari pentru toate consultatiile necesare, tot timpul m-au informat despre tot ce trebuia sa stiu (este primul copil).

La nastere pot sa spun ca am fost foarte bine tratata in afara faptului ca am fost lasata sa astept multe ore desi aveam dilatatia, asta din vina unei asistente.

In schimb restul personalului a fost foarte dragut (cu mici exceptii, una din matroane nu credea ca Epidural-ul nu imi functiona).

In sfarsit, am avut o nastere usoara, nu a fost nevoie sa platesc nimic. Am nascut pe 25 iunie 2017.

Am primit toate mesele (mancare sanatoasa tot timpul, peste cu legume etc).

Am fost controlata la intervale scurte de timp, mi s-au oferit informatii despre cum sa am grija de mine si de bebe odata ce iesim din spital, doctorii au fost foarte prietenosi si m-au felicitat pentru starea buna in care ma aflam.

(Dana, Spania)

Nota redactiei: Ne rezervam dreptul de a actiona in instanta orice persoana si/sau entitate care incalca in orice mod prevederile de mai jos.
Nu suntem de acord cu preluarea, copierea, reproducerea, publicarea, transmiterea, vanzarea, distributia partiala, integrala sau modificata a continutului acestui site sau a oricarei parti a acestuia efectuate in alte scopuri decat cel personal, cu urmatoarele exceptii:
- este permisa reproducerea (pe site-uri noncomerciale, forumuri, articole din presa, stiri sau alte materiale de presa etc.) unor fragmente din articolele publicate in limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informatiilor preluate cu link, sub urmatoarea forma: (Sursa: AmNascutAcolo.ro - www.amnascutacolo.ro)


Daca va place acest articol urmariti-ne si pe FACEBOOK!
povesteste cum ai nascut cadou 700x200 edi integral margini